Ajungem Mari

Ajungem Mari

Campionat caritabil de Catan ~ 2016

Dată: 27 March 2016
ÃŽncep înscrierile pentru ediÅ£ia a doua a Campionatului de Catan şi pasionaÅ£ii de Catan au ocazia să se joace ÅŸi să trimită unul sau mai mulÅ
[ Show more ]

10

Galantomi:

63

Donații:

5,511 RON

Sumă:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

Încep înscrierile pentru ediţia a doua a Campionatului de Catan şi pasionaţii de Catan au ocazia să se joace şi să trimită unul sau mai mulţi copii din centrele de plasament în tabăra de vară!

Anul trecut am organizat prima ediţia a Campionatului Caritabil de Catan, a Campionatului de Karaoke şi de Caiac şi cu banii strânşi am organizat două minunate tabere de dezvoltare personală pentru copiii din centre de plasament, pline de jocuri, distracţie şi drumeţii, alături de voluntarii Ajungem Mari.

Acum ne propunem să organizăm trei tabere pentru copiii din centre de plasament şi avem nevoie (din nou) de coloniştii pentru fapte bune.

Vă punem la joacă pentru a oferi experienta completă a învăţării şi dezvoltării prin joc pentru cât mai mulţi copii. Vrem să îi ducem într-o tabără de dezvoltare personală la munte, unde vor învăţa distrându-se cu jocuri de echipă, de mişcare, de creativitate şi de încredere.

Fiecare jucător este provocat să trimită un copil într-o tabără, al cărei cost este de 450 de lei, sumă ce poate fi donată de prietenii sau colegii jucătorului înainte de competiţie, în timpul acesteia şi între etape.

Bineînţeles, jucătorii sunt încurajaţi să strângă fonduri pentru cât mai mulţi copii, pentru a le oferi o experienţă extraordinară! Fondurile ajung la copii şi dacă nu este atinsă suma de 450 de lei, donaţia minimă pe care vă rugăm să o strângeţi fiind de 150 de lei.

Vă aşteptam să deveniţi fundraiseri şi să trimiteţi un copil în tabără!

_________________

Cum funcţionează jocul?

În două etape, jucătorii-fundraiseri se luptă pentru a câştiga cele mai multe puncte.

Punctele se pot câştiga atât pe tabla de joc, cât şi prin donaţiile susţinătorilor, iar la final punctele se cumulează şi trece în etapa următoare/câştigă cel care a adunat cele mai multe puncte.

Regulament:

Campionatul este organizat în două etape.

Prima etapă are loc pe 27 martie cu 21 de jucători. În ziua evenimentului fundraiserii au nevoie de o donaţie de minim 100 de lei de la prietenii lor pentru a participa.

Se joacă 3 jocuri în 3 jucători timp de 3-4 ore. Jucătorii acumulează punctele în două moduri:

- prin donaţii (50 lei = 1 punct)
- prin joc: maxim 10 puncte/joc câştigat; 6 puncte – al doilea clasat, 3 puncte al treilea clasat şi 0 puncte pentru ultimul loc

Trec în etapa următoare 16 jucători, cei cu punctajul cel mai mare. În caz de egalitate se ţine cont de numărul de puncte-donaţie. Jucătorii care au părăsit Campionatul pot direcţiona punctele către alţi jucători rămaşi în concurs.

A doua etapă are loc pe 3 aprilie cu 16 jucători. Miza e mai mare, aşadar se joacă în 4 jucători. Primii 3 clasaţi primesc premii ce constau în boardgames oferite de prietenii de la RedGoblin.

_________________

Despre eveniment

Campionatul va avea loc la Epic Bar din Bucureşti, situat pe Strada Coltei Nr. 50, spaţiu cunoscut al jucătorilor de boardgames. Prima etapă se desfăşoară pe 27 martie de la ora 14:00, iar a doua etapă, pe 3 aprilie, tot de la ora 14:00.

Participarea este gratuită, prin sprijinul Epic Bar, dar jucătorii sunt rugaţi să strângă minim 150 de lei din donaţii. Cu cât mai mult cu atât mai bine – pot ajuta 1-2-3, cât mai mulţi copii din centre de plasament să se bucure de o vacanţa mult visată, plină de joacă!

________________

Înscrierea în concurs

Pentru a deveni jucători-fundraiseri în concurs, doritorii completează un formular online -http://www.ajungemmari.ro/implica-te/formular-fundraiser-galantom/.

Pe scurt, sistemul de strângere de fonduri Galantom – fundraiserul se înscrie să participe la un eveniment şi să susţină o cauză completând formularul, noi îi creăm profilul pe platforma Galantom, apoi el trimite link-ul paginii colegilor şi prietenilor cu share sau prin mesaj, ca ei să îi susţină în luptă, prin donaţii pentru o cauză aleasă. Sumele merg către cauză chiar dacă nu este atins pragul propus.

Mai multe detalii despre regulament, la dana@ajungemmari.ro, telefon 0723892032.

Speram să avem cât mai mulţi jucători pasionaţi, care să transforme susţinerea prietenilor într-o mare bucurie pentru un copil dintr-un centru de plasament!

Mulţumim în numele copiilor!