Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Steluța Ghiță Ajungem Mari

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
0
Donații

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua numelui unei cauze dragi mie.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Este vorba despre a bucura un copil din centrele de plasament.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Printr-o serie de proiecte educaţionale ajutăm copiii din centre de plasament şi medii defavorizate să se dezvolte armonios.

Scopul Ajungem Mari este să le dăm încredere în forţele lor, să le formăm abilităţi, să îi motivăm să îşi dorească mai mult şi să le transmitem valori sănătoase pentru a devenit adulţi independenţi şi responsabili.

 

 

Transformă-ți ziua de naștere într-un an de educație și încurajare pentru un copil dintr-un centru de plasament! În loc de cadouri, transmite-i lui pentru un an intreg dragoste, incurajare, atentie, incredere, timp, povesti, motivatie, valori, cunostinte si multe alte lucruri pe care nu le primeste asa cum ar merita. Invitam oamenii inimosi sa isi puna o altfel de dorinta de ziua lor:

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!