Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

EUGEN URSU Ajungem Mari

35.1% Complete
3,510 RON
Donations raised
10,000 RON
Target
27
Donations

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

„Prinde formă” este un proiect permanent în cadrul programului educațional Ajungem MARI prin care vrem să îi sprijinim pe copiii și ținerii din centre să se cunoască mai bine și să își dezvolte abilitățile prin cursuri vocationale (canto, teatru, chitara, tobe, robotica, inot, dans etc.) si cursuri de calificare.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

27 Donations

La multi ani frumosi, Eugen!
19 Aug 2019
16 Aug 2019
15 Aug 2019
La multi ani!
15 Aug 2019

Anca Z

50 RON
15 Aug 2019

Emanuel-Stefan Grigore

50 RON
15 Aug 2019
15 Aug 2019

Anonymous

50 RON
La mulți ani! Să fii fericit și împlinit mai mult sufletește și emoțional decât orice altceva! Impresionantă valoarea donație tale... sper să o folosească cu înțelepciune cei care se ocupă de asta...
15 Aug 2019

Corina

50 RON
La multi ani, Eugen! O idee foarte frumoasa!
15 Aug 2019

David Ana Stef

100 RON
La mulți ani, Eugen!
14 Aug 2019

Ozana și Cristian

200 RON
La mulți ani, Eugen!
13 Aug 2019
La Mulți Ani!
13 Aug 2019
Happy birthday, Eugen! Sa faci lucruri marete mereu!
12 Aug 2019
Love u so much, my special one! So proud of you...like always
12 Aug 2019
La mulți ani, sănătate, bucurii și cât mai multe proiecte reușite!
12 Aug 2019
La mulți ani!
12 Aug 2019

Csabi & Sori

300 RON
La multi ani si fapte bune inainte!
08 Aug 2019
La Multi Ani!
05 Aug 2019

Fam. Ursu si Cojocaru

600 RON
La multi ani! Te iubim si suntem mandri de tine!
03 Aug 2019
La multi ani cu satisfacții depline!
02 Aug 2019
La multi ani fericiti si plini de iubire!
01 Aug 2019
100 RON
La multi ani, Eugen!
01 Aug 2019

Maria Morari

200 RON
Foarte frumos
01 Aug 2019

Stefan

150 RON
01 Aug 2019
31 Jul 2019
31 Jul 2019
La multi ani minunati ca tine! So proud of you! ❤️
31 Jul 2019