Îmi donez ziua de naștere pentru copiii din centrele de plasament Iași!

 

Adriana Nitica Ajungem Mari

100% Complete
2,540 RON
Sumă strânsă
2,000 RON
Target
21
Donații

Îmi donez ziua de naștere pentru copiii din centrele de plasament Iași.

De ce?
Pentru că și ei merită șansa unui parcurs armonios în viață și pentru că ne putem implica în acest demers cu foarte puțin efort.

De ziua mea imi doresc să imi fiți alături în sprijinul copiilor din centrele de plasament din Iași prin realizarea unor donații care, ulterior, vor fi investite în ședințe de terapie.
De peste 2 ani și jumătate, alături de colegii mei voluntari vizităm copiii din centrele de plasament. Îi sprijinim prin ajutorul acordat la teme, examene prin organizarea de ateliere, ieșiri la teatru, film, drumeții, tabere etc.

Consilierea are efect pe termen lung și împreună vom ajuta acești tineri să se transforme în adulți mai conștienți de propriile emoții, nevoi și mai capabili în a lua cele mai bune decizii pentru ei.

Acești copii au înfruntrat greutăți care ar pune în genunchi pe oricare dintre noi și mi-aș dori să le oferim împreună susținere în transformarea lor.

Având în vedere numărul copiilor care au nevoie de aceste ședințe de consiliere, costul, necesitatea crescută și continuă, donațiile vin să acopere doar o parte din costul terapiei necesare.

Cum?
Realizați o donație (vă spun sincer că orice suma contează și e o piatră de temelie în acest demers) ce va fi materializată ulterior în ajutor specializat destinat copiilor.

Lupta cu abandonul este grea și de lungă durată, necesitând multiple resurse. O donație cât de mică ar căpăta cu adevărat sens pentru acești tineri care, în ciuda unui trecut deloc ușor, spun da vieții, găsesc bucurie și putere de luptă în situații pe care noi poate nici nu le putem concepe.

No, închei aici și vă mulțumesc (pentru donația cadou).


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Prin acest proiect ne propunem sa oferim copiilor si tinerilor vulnerabili din centrele de plasament sedinte de terapie (terapie prin joc, servicii de consiliere și psihoterapie, sandterapie, terapie prin arta etc.) adaptate astfel incat sa raspundem nevoilor specifice pe care le au.

Prin aceste sedinte de terapie ne propunem sa le oferim copiilor șansa de a-si imbunatati abilitatile de comunicare, de a învăța să-și exploreze și exprime în siguranță emoțiile dificile asociate cu experiențele de viață traumatizante traversate (neglijența, abuzul, abandonul, instituționalizarea), să-și dezvolte capacitatea de autocontrol, toleranța la frustrare, reziliența, încrederea de sine.

Transformă cadourile de ziua ta în bucurie, șanse și un viitor mai bun pentru copiii din centrele de plasament! Fie că alegi să îți serbezi sau nu ziua, familia, prietenii și colegii pot dona online pe pagina ta de Galantom, pentru a împărți satisfacția de a ajuta cu toți cei dragi!   Proiectul isi propune sa vina in sprijinul copiilor si tinerilor institutionalizati vulnerabili sau

 

21 Donații

Raluca

150 RON
10 Dec 2019

Dragos

35 RON
Mult succes in continuare :)
29 Nov 2019

bursucel

150 RON
29 Nov 2019
La mulți ani frumoși, Adriana! ❤️
29 Nov 2019
29 Nov 2019

Anonymous

600 RON
29 Nov 2019
La multi ani, Adriana!❤
29 Nov 2019

Anonymous

135 RON
De la fete :*
29 Nov 2019
La multi ani, Adriane!
29 Nov 2019
29 Nov 2019

Anonymous

75 RON
29 Nov 2019

Anonymous

250 RON
28 Nov 2019

Anonymous

150 RON
27 Nov 2019

Sinziana Palaghia

30 RON
27 Nov 2019
150 RON
27 Nov 2019
27 Nov 2019
27 Nov 2019
Hope it helps :)
27 Nov 2019
27 Nov 2019

Anonymous

75 RON
27 Nov 2019
Mâna de la mâna să sprijinim cauza Adrianei
27 Nov 2019