De ziua mea susțin cauza echilibrului emoțional al copiilor vulnerabili

 

Bianca Floarea Ajungem Mari

100% Complete
2,385 RON
Sumă strânsă
2,000 RON
Target
21
Donații

Am fost voluntar Ajungem Mari timp de 2 ani.

M-am jucat, am ieșit în oraș sau am făcut teme cu niște copii minunați atunci și m-am îndrăgostit iremediabil de ei.

Sînt frumoși și puternici, dar au povești emoționante și o copilărie grea, așa cum nu ar trebui să aibă nimeni.

Timpul petrecut în activitățile cu voluntarii în centrele de plasament este important, dar e nevoie de mult mai mult.

Îmi doresc ca ei să aibă o viață mai bună și un pic mai ușoară, să primească un sprijin de specialitate pentru a-și procesa experiențele dificile sau traumele prin care au trecut.

Psihoterapia îi poate ajuta, iar noi împreună îi putem ajuta să beneficieze de ea.

Îți mulțumesc că îți pasă!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Prin acest proiect ne propunem sa oferim copiilor si tinerilor vulnerabili din centrele de plasament sedinte de terapie (terapie prin joc, servicii de consiliere și psihoterapie, sandterapie, terapie prin arta etc.) adaptate astfel incat sa raspundem nevoilor specifice pe care le au.

Prin aceste sedinte de terapie ne propunem sa le oferim copiilor șansa de a-si imbunatati abilitatile de comunicare, de a învăța să-și exploreze și exprime în siguranță emoțiile dificile asociate cu experiențele de viață traumatizante traversate (neglijența, abuzul, abandonul, instituționalizarea), să-și dezvolte capacitatea de autocontrol, toleranța la frustrare, reziliența, încrederea de sine.

Transformă cadourile de ziua ta în bucurie, È™anse È™i un viitor mai bun pentru copiii din centrele de plasament! Fie că alegi să îți serbezi sau nu ziua, familia, prietenii È™i colegii iti pot face cadouri donand online pe platforma Galantom, pe pagina ta specială de fundraiser, pentru proiectul ales de tine. Asa vei împărÈ›i satisfacÈ›ia de a ajuta cu toÈ›i cei dragi! Cum îți dăruieÈ

 

21 Donații

La mulÈ›i ani de fapte bune, mici È™i mari, pentru sine È™i pentru alÈ›ii! Te îmbrățișăm!
12 Oct 2020

Raluca și Mihai

100 RON
La mulți ani minunați! <3
09 Oct 2020

Anonymous

75 RON
La multi ani, suflet frumos!
09 Oct 2020

Mama si Tata

200 RON
08 Oct 2020
La multi ani tie, Bianca! Ani multi minunati! Si la cat mai putini copii in centrele de plasament..
08 Oct 2020

Ștefania Ferchedău

100 RON
La mulți ani și multe bucurii !
08 Oct 2020

Anonymous

75 RON
cu imbratisari!
08 Oct 2020

Silvia FLOAREA

205 RON
Hai sa traiesti ca esti om bun
07 Oct 2020
Sa fi sănătoasă și fericita! La mulți ani Bianca!
07 Oct 2020
La mulÈ›i ani cu bucurii, Bianca! pentru tine È™i pentru copiii pe care îi ajuÈ›i.
07 Oct 2020
07 Oct 2020
07 Oct 2020
07 Oct 2020
100 RON
La multi ani, Bianca!
07 Oct 2020

Anonymous

150 RON
La multi ani, Bia! Mai ales ca stiu ce ai refuzat in locul acestei donatii, mi se pare cu atat mai frumos gestul tau ;) Pupici si imbratisari
07 Oct 2020
07 Oct 2020

Andreea Capitanescu

75 RON
06 Oct 2020
La multi ani, Biancaaaaaaaa! Foarte frumos gestul tau si vreau sa te sustin! Si da, toti avem nevoie de terapie la un moment dat in viata. Ma bucur ca exista organizatii care se ocupa de partea asta pentru copiii vulnerabili.
06 Oct 2020

Anonymous

75 RON
05 Oct 2020
La mulți ani, Bianca!
05 Oct 2020

Anonymous

150 RON
Te îmbrățiÈ™ez cu drag!
05 Oct 2020