Maratonul meu = zambetul lor
Vlad Popescu Ajungem Mari
Copiii mei se joacă fotbal împreună cu cei din centrele de plasament și pot să vă spun că sunt la fel, singura diferență dintre ei este că la sfârșitul antrenamentului, unii pleacă acasă, în familie, la mama și la tata iar ceilalți se întorc la centrele de plasament.
"Tot ce este bun în cei răi se păstrează prin acţiunea sau amintirea mamei. Aproape toţi răi ai omenirii au fost lipsiţi de mame bune," Ioan Suciu -"Mama".
Copiii din centrele de plasament sunt buni dar au nevoie de ajutorul nostru pentru a rămâne aşa.
Au nevoie să rădă, să se distreze,să se simtă iubiţi, să se bucure de frumuseţea acestei lumi.
Şi exact asta am observat că fac împreuna cu voluntarii de la "Ajungem Mari".
Ce putem noi să facem ? Să donăm, după posibilităţi, pentru ca oamenii care chiar se ocupă de ei să le poată oferi în continuare aceste bucurii.
Joaca și zâmbetul pot vindeca orice.
Maratonul de pe 4 octombrie este primul şi singurul la care o să particip şi vreau să-l dedic acestei cauze în care cred foarte mult.
Nu ştiu exact cum o să alerg cei 42 de km (doamne 42 de km, eşti nebun) pentru că în tot anul acesta mai mult de 30 de km adunaţi n-am strâns aşa că probabil o să conteze mai mult motivaţia decât pregătirea fizică.
Pentru ca lucrurile să devină şi mai interesante, la fiecare 100 ron donaţi o să alerg 1km în picioarele goale. Vă rog nu depăşiţi 1000 ron că nu ştiu ce mă fac.
Vă mulţumesc mult pentru încredere şi susţinerea de care mereu am avut parte !
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul