De ziua mea vreau să ajut un copil să-și descopere talentul!

 

100% Complete
966 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
7
Donații

Aș vrea să puteți vedea și simți satisfacția unui copil care descopera ceva ce îi place și se bucura de ceva facut de manuțele lui. Eu am trait-o pe pielea mea vara asta când am avut ocazia să predau cursuri de croitorie într-o tabără organizată de Ajungem Mari. Pentru un copil dintr-un centru, 500 de lei înseamnă un an de ateliere creative săptămânale, un an de experiențe și activități de care el are nevoie să crească frumos.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

„Prinde formă” este un proiect permanent în cadrul programului educațional Ajungem MARI prin care vrem să îi sprijinim pe copiii și ținerii din centre să se cunoască mai bine și să își dezvolte abilitățile prin cursuri vocationale (canto, teatru, chitara, tobe, robotica, inot, dans etc.) si cursuri de calificare.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

7 Donații

06 Jan 2022
Ești minunată! 🤗
06 Jan 2022
05 Jan 2022

Flav

150 RON
Keep being kind! <3
05 Jan 2022

Sandu Raluca

30 RON
05 Jan 2022

Emil T.

53 RON
22 Dec 2021
22 Dec 2021