De ziua mea îmi doresc să facem fericiți câțiva copii din centrele de plasament!

 

Ion Badea Ajungem Mari

100% Complete
1,361 RON
Sumă strânsă
1,200 RON
Target
10
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Dragi prieteni,

Iată că am ajuns și la aniversarea cu numărul 33. De ziua mea nu e altceva ce îmi doresc mai mult decât să sprijinim copiii din centre de plasament să își găsească și să își urmeze pasiuni care să le ofere șanse mai bune pentru a ajunge MARI, puternici și încrezători în ei!

Ca voluntar la Ajungem Mari, în ultimii 4 ani am avut șansă să lucrez cu copii și tineri din mai multe centre. Cu unii dintre ei am făcut pregătire pentru capacitate, cu alții pentru BAC, cu unii ne-am rezumat doar în a-i scoate la plimbare, muzee sau spectacole, fiindcă pe lângă trauma abandonului mai au și handicap, însă indiferent de copil am putut observa o constantă: nevoia de a deveni mai siguri pe ei, mai încrezători în propriile abilitați și mai curajoși, astfel încât să se poată descurca atunci când vor crește și vor părăsi centrele de plasament.

Donația ta se transformă în cursuri vocaționale pentru copii (muzică, pictură, teatru, robotică, gimnastică și multe altele).
Costul pentru înscrierea unui copil la un curs vocațional este de 200 lei/lună.

Mi-ar face o mare placere să sprijinim 2 copii pentru 3 luni de zile (sau poate chiar mai mult de atât). Orice donație contează!
„Dar din dar se face Rai!”


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Îi sprijinim pe copiii și tinerii din centrele de plasament să se cunoască mai bine și să își dezvolte abilitățile prin urmarea de cursuri vocaţionale: canto, teatru, chitară, tobe, robotică, înot, dans etc.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

10 Donații

Anonymous

150 RON
🌸
16 Jan 2022

Turtu

100 RON
La mulți ani bătrâne !! Multa sănătate, ça de restul te ocupi tu 😉
08 Jan 2022

Adrian Erofei-Acceleanu

100 RON
Hai noroc!
08 Jan 2022

Sofia

200 RON
La multi ani!
08 Jan 2022
La mulți ani fericiți și sănătoși! 🥳
07 Jan 2022
206 RON
La multi ani, Ion!
07 Jan 2022

Anonymous

150 RON
La multi ani Ionut!
06 Jan 2022
La mulți ani!
06 Jan 2022
La Multi Ani! Mult succes in continuare.
06 Jan 2022

Anonymous

200 RON
Bafta in tot ce iti propui! La multi ani, Ionuţ!
06 Jan 2022
Ion Badea : Ajungem Mari
De ziua mea îmi doresc să facem fericiți câțiva copii din centrele de plasament!