Sunt aici pentru ca ma regasesc in ceea ce ei, timid, abia se gasesc. Imi doresc sa ii ajut sa se gaseasca!

 

Ecaterina Cobzaru Ajungem Mari

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
0
Donații

Vreau să strâng fonduri pentru educația copiilor din centrele de plasament deoarece consider că toți copiii merită o educație cât mai bună și multă înțelegere din partea adulților.

Am aflat despre Ajungem MARI de la unul dintre voluntarii implicați în program și m-am hotărât că vreau să ajut acest program să dea roade, fiindcă le oferă copiilor exact lucrurile de care sunt convinsa că au nevoie.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Printr-o serie de proiecte educaţionale ajutăm copiii din centre de plasament şi medii defavorizate să se dezvolte armonios.

Scopul Ajungem Mari este să le dăm încredere în forţele lor, să le formăm abilităţi, să îi motivăm să îşi dorească mai mult şi să le transmitem valori sănătoase pentru a devenit adulţi independenţi şi responsabili.

 

 

În luna decembrie echipele de detectivi se întrec în dezlegare de mistere și fapte bune la Quest Mission – Epic escape rooms - Piața Amzei, nr. 1, București. Scopul concursului este să strângă fonduri pentru educația copiilor din centrele de plasament. Fiecare detectiv este provocat să strânga 500 de lei, costul unui an de educație pentru un copil, prin donații ale colegilor

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!