În vacanță mare alerg pentru cei mici
Thea Dumitrescu Ajungem Mari
Salutare!
Mă numesc Thea și am ales scc susțin proiectul “Vacanţă (te face) Mare”, ce își propune să ofere experiența unei tabere la munte unui număr de 30 de copii din centre și apartamente de plasament din sectorul 6. Rolul taberei este de a le oferi copiilor amintiri frumoase si a le forma abilități de comunicare și lucru în echipa, prin jocuri, competiții și activități interactive în aer liber. Fondurile strânse vor acoperi costurile de cazare, transport, masă și activități socio-educative. Costul taberei pentru un copil este de 480 de lei, iar fiecare donație de 90 de lei acopera costul unei zile de evadare pentru un copil care stă închis în centrul de plasament tot timpul anului.
Cum?
Mi-am propus să iau parte la Maratonul Bucegilor, unde voi alerga 16km pe 26 iulie, pentru a stânge suma de 1000RON împreună cu ajutorul vostru.
De ce am ales să fac asta?
De ce nu?! Sau pentru că pot! Iubesc natura si sportul iar când am ocazia să le combim pe amândouă pentru o cauză socială precum cea de față, sunt 500% pentru! Mai mult de atât, consider că natura n-ar trebui să fie un drept, ci un dat. Din păcate nu ne putem bucura de ea în mod egal, însă putem schimba asta prin inițiative ca cea de față.
Îți aduci aminte de clopoțelul școlii care anunța 'VACANȚA MARE'? Poate ai crescut, dar nostalgia copilăriei e tot acolo undeva ascunsă pentru o mare parte dintre noi. Ajuta-mă să ajut alți omuleți, pentru care o ieșire în natură pe timpul verii înseamna și presupune anumite sacrificii. Împreună le putem depăși!
Clopoțelul de la linia de start poate însemna și startul experienței de vacanță a unui copil dintr-un centru de plasament.
Dacă vrei să fii alături de mine în acest proiect, donează sau răspândește mesajul. Fiecare gest va fi apreciat, fiecare contribuție contează! Împreună ajungem Mari!
Vă mulțumesc!
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of