Dar din dar se fac copiii mari

 

100% Complete
860 RON
Donations raised
600 RON
Target
14
Donations

Mă surprind de multe ori gândindu-mă la diversele activități pe care le aveam în copilărie: de la cluburi de limbi străine, la orele de muzică, pictură și chiar balet. Deși nu am excelat în multe din aceste domenii, m-am bucurat de câteva aventuri pe tărâmuri diverse, iar copilăria mea a fost presărată cu numeroase culori aprinse, acorduri vesele  și salturi ghidușe. 

La 25 ani nu îți mai permiți să faci la fel de multe giumbușlucuri ca la 5, însă cu siguranță sufletul de copil trebuie hrănit cu alte bucurii și întâmplări fericite. Și iată de ce m-am hotărât să îmi donez din nou ziua de naștere pentru o asociație dragă sufletului meu - „Ajungem Mari”. Cred că bucuria de a dărui este mai mare decât aceea de a primi. 

Prin clasele primare aveam o profesoară care primea numeroase buchete de flori, pe care apoi le împărțea cu mămicile din curtea școlii, spunând Dar din dar se face Raiul. Am rămas de atunci cu vorba aceasta și încerc să țin cont de ea în fiecare zi. Să-mi dăruiesc ziua de naștere și la 25 ani, la fel ca la 23, este o expresie a crezului meu pe care l-am adaptat de data aceasta ca Dar din dar se fac copiii mari!

Am ales proiectul Explorator pentru o zi tocmai pentru că am încredere că, stimulând spiritul creativ și de aventură al copiilor și în afara activităților școlare, aceștia vor avea mai multe șanse de a se dezvolta într-un mod armonios. Am rezonat cu acest proiect încă de la început, pentru că mă reprezintă, eu însămi fiind pasionată de explorări urbane, călătorii în natură, filme antrenante și piese de teatru cu tâlc. 

Cu cei 600 de lei pe care mi-am propus să îi strâng, se asigură 12 ieșiri într-un an pentru un copil. Așa că vă rog să îmi urați „La mulți ani” printr-o donație pentru proiectul Explorator pentru o zi al asociației „Ajungem Mari”.  

 


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

SUSŢIN PROIECTUL

Explorator pentru o zi

Explorator pentru o zi este un proiect permanent al programului educațional Ajungem MARI prin care le oferim copiilor și tinerilor șansa de a explora orașul, de a vizita și descoperi locuri noi, de a cunoaște și interacționa cu oameni noi. 

Anul acesta transformă-ți cadourile de ziua ta în ieșiri și experiențe frumoase pentru copiii din centre de plasament! Oferă șansa copiilor din centre de plasament să descopere lumea susținând proiectul “Explorator pentru o zi” și încurajând prietenii să doneze pentru cauza pe care ai ales-o.    Prin proiectul “Explorator pentru o zi” oferim copiilor și tinerilor ș

 

14 Donations

Colegi inimoși

La mulți ani!
03 Sep 2018
La multi ani, draga Ana! Sa exploreze si alti copii asa cum ne place noua sa exploram!
01 Sep 2018

Ana

29 Aug 2018
La multi ani! ^_^
26 Aug 2018

Rals

La cât mai multe fapte mari! :)
26 Aug 2018

Anonymous

Copii sa aiba parte de cat mai multe explorari interesante! C.
26 Aug 2018

NG

24 Aug 2018
La mulți ani!
24 Aug 2018
19 Aug 2018

Simona Rentea

felicitări, Ana ❤ la mulți ani, eşti minunată!
17 Aug 2018
Sa facem din copilasi oameni frumosi.
07 Aug 2018

Alice Schreiner

You rock, Ana!
01 Aug 2018