De ziua mea îmi doresc să ajut tinerii care ies din sistem

 

Ana Turos Ajungem Mari

43.2% Complete
1,080 RON
Sumă strânsă
2,500 RON
Target
8
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Împlinesc o vârstă la care nu mai sunt (chiar atât de) tânără, dar acum 20 de ani (Dumnezeule!) eram o adolescentă cu vise mari și îndrăznețe, iar datorită celor din jurul meu, am reușit să îmi împlinesc mare parte din ele. Tinerii care ies din sistemul centrelor de plasament au nevoie de și mai mult sprijin pentru a-și descoperi și urma pasiunile. Cel mai bun cadou de ziua mea ar fi să vă conving să îi ajutați cu o mică sau mare donație.

Banii strânși se vor duce spre ore de orientare și calificare profesională, cursuri de educație financiară, ore de terapie și tot ceea ce e necesar pentru ca ei să devină adulți independenți, integrați în societate și fericiți. Adică ceea ce oricine ar trebui să fie!

Așa că dacă ne cunoaștem, dacă îți sunt cât de cât simpatică și anul ăsta vrei să-mi spui “La mulți ani!”, te rog, nu da banii pe prostii, donează pentru copii (/tineri)! Cu o sumă oricât de mică, poți face foarte mult bine. Mulțumesc mult de tot!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Ajungem MARI este cel mai mare program național care susţine pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați şi din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Peste 3.500 de copii sunt sprijiniți anual educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.300 de voluntari, în București și 27 de județe din țară.

„Îndrăznește să visezi!” este un proiect permanent al programului educațional Ajungem MARI prin care ajutăm ținerii instituționalizați să facă primii pași în orientarea profesională și vocațională și să îndrăznească să țintească cât mai sus.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

8 Donații

La multi ani și bravo pentru inițiativa
27 aug. 2024

Anonymous

75 RON
La mulți ani! 🥳
27 aug. 2024
150 RON
26 aug. 2024

Anonymous

200 RON
La multi ani, draga Ana! ma bucur mult sa particip la acest minunat cadou ales de tine. semnat o alta Ana din vremea cand erai mega extra tanara :)
19 aug. 2024

Alexandra S

105 RON
19 aug. 2024
19 aug. 2024
250 RON
19 aug. 2024
17 aug. 2024
Ana Turos : Ajungem Mari
De ziua mea îmi doresc să ajut tinerii care ies din sistem