Dar din dar se face rar sau Rai ?
Marius Mocanu Ajungem Mari
Salut!
Dacă ai ajuns aici înseamnă că îmi ești prieten, așa că vreau să îți spun ceva, așa cum se întâmplă mai mereu când ne întâlnim, dar azi încerc să îți spun ceva mai scurt și mai simplu, însă foarte important pentru mine și pentru tine.
În fiecare zi vedem în jurul nostru lucruri care nu sunt așa cum credem că ar trebui să fie. În fiecare zi aud și eu și tu pe cineva de lângă noi plângându-se că lucrurile nu sunt așa cum trebuie.
De ziua mea poți și tu să începi să schimbi aceste lucruri, cu pași mici.
Eu zic să începem cu niște copii. Cel mai probabil știi deja că unii copii au mai multă nevoie de ajutor, dar e posibil să nu știi că sunt peste 60 de mii de copii astăzi în România pentru care cei 7 ani de acasă se 'întâmplă' în centre instituționalizate. Eu am fost in câteva locuri d-astea și am văzut o parte din detalii. Sunt multe de făcut pentru ei, dar hai să începem de undeva, cu ceva ce trebuie făcut chiar acum pentru ei.
Cum poate ți-am povestit deja, eu însoțesc de anul trecut, săptămânal, pe unul dintre acești copii la terapie plătită de cei de la Ajungem Mari. Da, așa cum ne-am obișnuit, statul nu are/nu alocă resurse pentru așa ceva iar costul mediu pentru o şedinţă de terapie pentru un copil este de 150 de lei. Costul total pentru 6 luni de terapie pentru un copil este de 3600 lei. O parte dintre copii au nevoie de câțiva ani de sprijin. Ăsta e doar un exemplu de nevoie pentru ei, însă dacă scriu mai multe aici nu mai e nici scurt, nici simplu mesajul meu pentru tine dar eu îți pot da mai multe detalii oricând dorești.
Ce poți face tu? E simplu! Nu fi chitră (fructul chitrului, cu aspectul unei lămâi mari, din care se poate face dulceață :), trimite ceva pentru ei acum când te gândești ce cadou să îmi iei mie, lor le e mai de folos și mie îmi aduce bucurie să îi văd râzând!
Și puțin de la mulți se adună, și mai mult de la fiecare poate prinde bine!
Cel mai probabil nu fuge nimeni cu datele tale de card sau cu ce ai în cont dacă donezi, dacă nu o faci însă, copii de care astăzi nu ne ocupăm, peste puțin timp ajung neadaptați direct pe străzi din aceste centre și lucrurile sunt mai complicate atunci pentru noi toți.
Mulțumesc că m-ai ascultat! Bem o bere când ne vedem! Să ai spor și doar vești bune zi de zi,
Marius!
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of