Alerg pentru ca EI sa Ajunga Mari!
Anca Cristea Ajungem Mari
La Bucharest Marathon 2015 voi alerga printre începători, la Cursa Populară/FunRace. Este un prim pas ce unora le poate părea mic dar pentru mine este unul foarte mare ce a necesitat luni bune de pregătire fizică şi psihică. Aştept cu nerăbdare acest eveniment şi mă bucur ca cei de la Ajungem Mari mi-au dat ocazia să adaug un ţel real, palpabil acestui demers.
Aşadar pe 4 octombrie voi alerga pentru copiii care nu şi-au găsit încă liniştea în sânul unei familii, care nu au şansa să simtă imbrăţişarea unui părinte sau să primească îndrumările de care au nevoie pentru a fi la fel de bine pregătiţi pentru viaţă, societate sau profesie ca orice alt copil. Voi alerga în numele lor şi pentru ei cu toată forţa pe care mi-o dă gândul că ajutorul de care aceşti copii au nevoie depăşeşte cu mult sprijinul pe care îl primesc în realitate şi că orice gest, oricât de mic, pentru ei contează şi poate face o mare diferenţă.
Convinsă fiind de acestea, m-aş bucura să ştiu că şi voi vă aflaţi printre cei ce doresc să contribuie la dezvoltarea acestor copii şi vă invit să o faceţi, în măsura în care puteţi, prin intermediul prietenilor de la Ajungem Mari.
Prin activitatea lor, cei de la Ajungem Mari au posibilitatea de a canaliza ajutorul pe care noi îl oferim, sub orice formă ar fi acesta, exact acolo unde el este cu adevărat necesar.
Aşadar, chiar dacă nu o puteţi face în pas alergător, susţineţi cauza Ajungem Mari măcar cu o donaţie!
1....2.....3.... START!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul