Da-ti pasiunea mai departe - educatie prin joc ~ 2020

500 de lei înseamnă costul unui AN de educație prin JOC pentru un copil căruia nu are cine să îi răspundă la întrebările cu „De ce?..”.

Prin proiectul "Dă-ți pasiunea mai departe!", 2.000 de copii din centre de plasament din Bucuresti și alte 25 de județe sunt sprijiniți săptămânal prin ședință de pregătire școlară, cursuri interactive și ateliere creative. Totul se învață prin joc, într-un mod cât mai atractiv, pentru ca cei mici să îndrăgească educația și să descopere cu bucurie și curiozitate ce oportunități le deschide.

Varietatea de domenii, de la matematică la cinematografie, de la engleză, la dans, muzică sau arte plastice, îi ajută pe copii să descopere la ce sunt buni şi ce vor să facă mai departe.

Pe lângă cunoștințe, voluntarii le transmit copiilor și valorile lor și devin modele pentru cei mici. Fiecare încurajare din partea voluntarilor înseamnă un mare plus în motivația unui copil de a-și continua educația și a se ține departe de pericolele și tentațiile străzii.

Programul se desfășoară momentan în București și alte 25 de județe: Arad, Arges, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Gorj, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea.

Cum devii fundraiser pentru acest proiect?

Te inscrii ca fundraiser pe platforma Galantom completand acest formular https://forms.gle/AXMHMabvWtgRfnnq9 si ne trimiti o poza cu tine pentru pagina de galantom la adresa de e-mail office@ajungemmari.ro.  Noi iti cream o pagina pe platforma Galantom si tu promovezi pagina in randul prietenilor si colegilor, care te vor sustine cu donatii online cu cardul ca sa iti dea curaj inca de cand te antrenezi!

[ Show more ]
Galantomi:

12

Donatii:

111

Suma:

9,669 RON

Evenimente fundraising

01 Sep 2020

The Race to 10k ~ 2020

In beneficiul: Da-ti pasiunea mai departe - educatie prin joc ~ 2020

“Cursa catre 10,000!” Noi, la Thomsons Online Benefits, suntem pasionați și vrem să facem diferența – pentru clienții noștrii dar și pent

2,228 RON

Suma:

2

Galantomi:
28 Donatii
31 Dec 2020

30 Day Fundraising Challenge ~ 2020

In beneficiul: Da-ti pasiunea mai departe - educatie prin joc ~ 2020

Nu ești neapărat un sportiv pasionat, ziua ta de naștere a trecut, nu ai o provoare personală pe care să o folosești pentru a promova o cauză, dar vrei să ajuți organizând propria ta campanie de fundraising pe o perioadă determinată pentru cauza în care crezi.

2,210 RON

Suma:

1

Galantomi:
23 Donatii
31 Dec 2020

Daruieste ziua ta ~ 2020

In beneficiul: Da-ti pasiunea mai departe - educatie prin joc ~ 2020

Transformă cadourile de ziua ta în bucurie, șanse și un viitor mai bun pentru copiii din centrele de plasament! Fie că alegi să îți serbezi sa

5,231 RON

Suma:

9

Galantomi:
60 Donatii

Pagini fundraising

Ajuta-ma sa ii ajut sa devina oameni mari

Sunt la varsta la care imi pot procura singura cam orice imi doresc si mi-ar placea mult sa ii ajut pe acesti copilasi sa ajunga si ei in acest punct.

1,000 RON Target
610 RON Suma
6 Donatii
61% Complete

De ziua mea imi doresc sa facem copiii fericiti

Pentru ca fericirea vine din lucruri lucruri mici facute cu iubire, te invit sa facem impreuna o magie: sa transformam o suma de bani, oricat de mica,

1,111 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

10000 de km pentru copiii din centrele de plasament!

Noi, la Thomsons Online Benefits, suntem pasionați și vrem să facem diferența – pentru clienții noștri dar și pentru comunitate. Inițiativa

48,000 RON Target
2,228 RON Suma
28 Donatii
4.6416666666667% Complete

De ziua mea îmi doresc să facem cât mai mulți copii să zâmbească!

În acest an, ziua mea de naștere este despre copii!Am fost voluntar în cadrul asociației Ajungem Mari 6 luni, perioadă în care am trecut împreu

1,000 RON Target
1,470 RON Suma
22 Donatii
100% Complete

Dăruiți o poveste frumoasă, de ziua mea!

Când mă duc la copiii din centru, le spun de fiecare dată o poveste. Despre oamenii mari care încearcă să le fie aproape, trup și suflet. Astă

700 RON Target
180 RON Suma
3 Donatii
25.714285714286% Complete

Redescoperim bucuria de a dărui

În perioada 01 - 31 iulie 2020 donează-ți ziua de naștere copiilor din centrele de plasament din județul Hunedoara și transformă cadourile de z

6,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Biciclete si role pentru copiii din unitatile de tip familial

Salut, De aproximativ 2 ani sunt VOLUNTAR la Ajungem Mari CLUJ, care lucreaza direct cu Unitatile de Tip Familial din judetul Cluj (Cluj-Napoca, Turda

10,000 RON Target
2,210 RON Suma
23 Donatii
22.1% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

De ziua mea îmi doresc sa facem copiii Fericiți!

In ultimele luni am realizat și mai mult cât de importante sunt sanatatea și educația. Cu un efort mic din partea mai multor oameni putem face o b

500 RON Target
1,650 RON Suma
11 Donatii
100% Complete

De ziua mea îmi doresc să facem copiii fericiți!

Susțin această cauză și îmi doresc să existe cât mai multă implicare deoarece am fost, la rândul meu, voluntară în cadrul programului Ajung

75 RON Target
75 RON Suma
1 Donatii
100% Complete

Nu e ziua mea, dar ziua lor e în fiecare zi.

Lucrurile mici devin lucruri mari, iar eu am aici suficienți prieteni încât să facem puțin bine. Vă cer efectiv doar 10 lei fiecăruia (am peste

650 RON Target
130 RON Suma
6 Donatii
20% Complete

De ziua mea aducem zâmbete copiilor din centrele de plasament!

Anul acesta am decis să îmi sărbătoresc ziua de naștere altfel!Voi fi plecată din țară (ca să nu dau de băut) însă știu că voi, prieteni

1,000 RON Target
1,116 RON Suma
11 Donatii
100% Complete