Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Cezara Cotoi Ajungem Mari

100% Complete
2,025 RON
Sumă strânsă
1,800 RON
Target
16
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Deşi nu le mai sunt fizic alături, gândurile mele se îndreaptă adesea către copiii din centrul de plasament cu care am lucrat în perioada în care am locuit la Mureş. 

Ca în fiecare an, de ziua mea, îmi alerg vârsta, iar cel mai frumos cadou pe care l-aş putea primi ar fi să ştiu că împreună am mai făcut un pas ca să Ajungem MARI.

Aşadar, cine doreşte, este invitat să cumpere kilometri la cursa de 36 de kilometri pentru care mă pregătesc pe 7 ianuarie (1 km = 50 lei), iar aceste donații vor merge pentru terapia copiilor cu scopul de a-i ajuta să devină adulți independenți şi responsabili la ieşirea din sistemul de protecție. 

Vă mulțumesc din inimă!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Ajungem MARI este cel mai mare program național care susţine pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați şi din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Peste 3.500 de copii sunt sprijiniți anual educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.300 de voluntari, în București și 27 de județe din țară.

 

Copiii şi tinerii vulnerabili din centrele de plasament au nevoie de şedinţe de psihoterapie ca să înveţe să-și exploreze și să-şi exprime în siguranță emoțiile dificile asociate cu traumele suferite: neglijența, abuzul, abandonul, instituționalizarea.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toată lumea te întreabă ce îți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai

 

16 Donații

08 Jan 2025
08 Jan 2025
La multi ani frumosi!!
08 Jan 2025
08 Jan 2025
La multi ani!
08 Jan 2025

Life is Cool

150 RON
Echipa Life is cool iti doreste o zi la fel de minunata ca tine! La multi ani!
08 Jan 2025
08 Jan 2025
La multi ani Cezi!
08 Jan 2025
07 Jan 2025

Anonymous

150 RON
07 Jan 2025
La multi ani, bo$$!
07 Jan 2025
La multi ani frumosi si veseli, Cezara! Un gest foarte frumos din partea ta, care face diferenta! Felicitari!
07 Jan 2025

Bajii

150 RON
La multi ani plini de pace, om minunat! Te imbratisam!
07 Jan 2025
LMA <3
06 Jan 2025

Luminita

100 RON
Te iubesc până la cer și înapoi!
04 Jan 2025

Laura

150 RON
La multi ani!
04 Jan 2025
Cezara Cotoi : Ajungem Mari
Cel mai frumos cadou de ziua mea