Repetăm ce nu vindecăm

 

Georgiana Ivascu Ajungem Mari

100% Complete
6,000 RON
Sumă strânsă
5,760 RON
Target
26
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Peste câteva zile ar trebui să sting 30 de lumânări aniversare şi să-mi pun o dorință. Când eram mică, era simplu, îmi doream jucării şi dulciuri, pe care le primeam negreşit. Dar acum dorințele s-au schimbat în chestiuni complexe, ce nu pot fi livrate la easybox ziua următoare. De unde să cumperi o lume mai bună?

 

Asta se construieşte în timp si cu răbdare. Lecția mi-a fost predată cel mai bine acum 2 ani şi ceva, când am ajuns în familia voluntarilor "Ajungem Mari", iar împreună cu ei vizitez, de câteva ori pe lună, copiii institutionalizați. Dincolo de traumele abuzului la care au fost supuşi şi de separarea de familie, copiii aceştia au în ei entuziasmul, jocul şi curiozitatea tipice copilăriei.

 

„Nu-mi pot găsi liniştea, simt că nu aparțin niciunui loc, nu am un ACASĂ al meu” spunea Mara, o fetiță care merge la psihoterapie prin programul susţinut de Ajungem MARI. In numele Marei şi al celor care simt la fel, vă invit să donăm pentru a trimite 2 copii la psihoterapie timp de 6 luni. Un target ambițios, de care este mare nevoie pentru ca aceşti copii să păşească în viaţă cu încredere, nu cu traume pe care, la rândul lor, să le dea mai departe.

 

Costul mediu pentru o şedinţă de terapie a unui copil este de 120 de lei.

 

Am "cumpărat" în avans tortul virtual, oferind un start promițător acestui fundraising, aşa că vă invit să "serviți" câte o felie, donând orice sumă.

 

Cu recunoştintă,

Georgiana.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Ajungem MARI este cel mai mare program național care susţine pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați şi din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Peste 3.500 de copii sunt sprijiniți anual educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.300 de voluntari, în București și 27 de județe din țară.

 

Copiii şi tinerii vulnerabili din centrele de plasament au nevoie de şedinţe de psihoterapie ca să înveţe să-și exploreze și să-şi exprime în siguranță emoțiile dificile asociate cu traumele suferite: neglijența, abuzul, abandonul, instituționalizarea.

De ziua ta poţi să ceri. Poţi să mulţumeşti. Poţi să oferi. Sau le poţi face pe toate 3, împărţind bucurie din bucuria ta şi celor care au nevoie de sprijin şi încredere într-o lume mai bună. Anul ăsta îndeamnă-ţi prietenii să schimbe cadoul de ziua ta cu o donaţie pentru copiii şi tinerii vulnerabili din centrele de plasament care au nevoie de şedinţe de psihoterapie ca

 

26 Donații

Anonymous

200 RON
La multi ani! 04
16 feb. 2023

Anonymous

260 RON
14 feb. 2023

Anonymous

10 RON
14 feb. 2023
14 feb. 2023

PinguinuZburator

240 RON
La mulți aaaaaani, Georgianaaa! Fie ca... toti ce vrei tu!
13 feb. 2023
13 feb. 2023
100 RON
13 feb. 2023
La multi ani!
12 feb. 2023
La multi ani tie si tuturor copiilor de care ai grija!
12 feb. 2023

Anonymous

100 RON
11 feb. 2023
La multi ani!
10 feb. 2023

Anonymous

200 RON
10 feb. 2023
La multi ani Georgi :) Te pupam Ralu si Cristi
10 feb. 2023

Isa

150 RON
La multi ani fericiti, Georgi! Mersi ca ne reamintesti constant faptul ca avem puterea sa sa facem o lume mai buna prin gesturi mici.
10 feb. 2023

Razvan

75 RON
10 feb. 2023

Anonymous

75 RON
La multi ani Georgi!
10 feb. 2023

Anonymous

200 RON
09 feb. 2023

Anonymous

240 RON
Multumim Georgiana, pt ca inca o data ne amintesti sa fim oameni mai buni! La multi ani, plini cu tot ce e mai frumos pe lumea asta!
09 feb. 2023

Anonymous

100 RON
09 feb. 2023
The Bobiceans send their regards!😘🤗Happy B-day!
09 feb. 2023

Anonymous

150 RON
08 feb. 2023
08 feb. 2023
08 feb. 2023

Anonymous

150 RON
La multi ani, Georgiana! Sa ai o zi de nastere frumoasa ca tine :)
08 feb. 2023

Anonymous

120 RON
Dragă Georgiana, Este admirabil ce ai ales să dăruiești de ziua ta! La mulți, mulți ani fericiți, iubiți și plini de reușite!
08 feb. 2023

Georgiana

1,000 RON
Tortul aniversar
08 feb. 2023
Georgiana Ivascu : Ajungem Mari
Repetăm ce nu vindecăm