Fii alături de un copil pe termen lung
Alina Sandor Ajungem Mari
Să susții un copil înseamnă mai mult decât o mână de ajutor oferită la nevoie. Este despre a-i oferi încredere – în el și în visele lui. Înseamnă să fii acolo, să-l încurajezi să treacă peste „nu pot”, „nu știu” sau „nu vreau”, pentru că, adesea, acestea vin din lipsa de oportunități sau de susținere. Este despre a nu renunța niciodată la el, chiar și atunci când rezultatele întârzie să apară. Pentru că atunci când reușita vine, bucuria este comună, iar munca voastră, împreună, dă roade.
În cei 10 ani de activitate, am văzut schimbări extraordinare. Copiii noștri au câștigat medalii la arte marțiale, au luat cupe la competiții de șah, au promovat examene importante și, cel mai frumos, au început să-și construiască un viitor: locuri de muncă, independență. Ne mândrim cu aceste rezultate și știm că ele sunt posibile datorită oamenilor care ne-au sprijinit – ca tine.
Dar sprijinul nu este despre un gest ocazional, în preajma sărbătorilor. Nu este doar despre a le oferi o zi mai frumoasă de Crăciun. Este despre a fi alături de acești copii pe tot parcursul anului, pentru că ei au nevoie de ajutor continuu pentru a-și descoperi potențialul și a-și urma visurile.
Proiectele noastre sunt numeroase, copiii pe care îi sprijinim sunt mulți, iar împreună putem face o schimbare reală. Fii Moș Crăciun nu doar de sărbători, ci în fiecare zi a anului. ❤️
Donează și susține proiectele noastre – împreună facem minuni!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul