De ziua mea, pentru tinerii instituționalizați

 

17.8% Complete
445 RON
Sumă strânsă
2,500 RON
Target
4
Donații
Vreau să fac o donaţie!

La împlinirea a 25 de ani doresc ca ziua mea sa fie un ajutor pentru tinerii instituționalizați care nu au avut probabil norocul meu sau al tău.

Prin banii strânși, Ajungem Mari dorește să le ofere un sprijin acestora să aibă acces la cursuri vocaționale, burse de studiu și multe alte lucruri prin care să se dezvolte și să ajungă ceea ce vor în viitoarea viață de adult.

Multumesc,


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Îi sprijinim pe copiii și tinerii din centrele de plasament să se cunoască mai bine și să își dezvolte abilitățile prin urmarea de cursuri vocaţionale: canto, teatru, chitară, tobe, robotică, înot, dans etc.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

4 Donații

Andrei Călin Scoarță

195 RON
14 Dec 2022

Anonymous

50 RON
13 Dec 2022

Havanita

150 RON
12 Dec 2022

Anonymous

50 RON
12 Dec 2022
Andrei Călin Scoarta : Ajungem Mari
De ziua mea, pentru tinerii instituționalizați