Hai să schimbăm viața unui copil din sistemul de plasament!

 

Ion Badea Ajungem Mari

100% Complete
2,250 RON
Sumă strânsă
1,500 RON
Target
16
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Este a 3-a ediție de karaoke in scop caritabil la care voi participa.
Am aceleași emotii acum, așa cum am avut prima data.

Am emotii gandindu-mă la copiii care pot fi sprijiniți de către noi.
Mâ gândesc că dacă vor descoperi că sunt buni la ceva (muzică, pictură, teatru, robotică, gimnastică și multe altele), nu se vor mai blama pentru că au fost abandonați de părinți si zambetul va reaparea pe chipurile lor.

Ca voluntar, am reusit sa readuc pentru un moment zambetul pe chipul îndurerat de dor a lui F, zilele trecute la intoarcerea din prima tabără Ajungem MARI, la care am participat cu copiii de la Căsuța de copii cu dizabilități, după ce în autocar am exersat la engleză dintr-o cărticică pe care o aveam cu mine.

Activitațile voluntarilor poate nu indreaptă totul, însa sunt convins ca ajută.
Cursurile vocaționale ii vor ajuta să fie mai increzători in abilitațile lor si sa isi dezvolte unele noi.

Pentru asta cânt duminică 20.nov de la ora 17:00 la Mojo Music Club.

Mulțumesc tuturor celor care sunteți alături de mine fizic si prin donațiile voastre.

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Îi sprijinim pe copiii și tinerii din centrele de plasament să se cunoască mai bine și să își dezvolte abilitățile prin urmarea de cursuri vocaţionale: canto, teatru, chitară, tobe, robotică, înot, dans etc.

Wanted! Căutăm oameni frumoși, iubitori de muzică și cu dorință de FAPTE BUNE! Organizăm a 8-a ediție a Concursului caritabil de Karaoke Ajungem MARI unde îi așteptăm oameni buni și  pasionați de muzică să aducă bucurie copiilor și tinerilor din centrele de plasament. Wanted! Căutăm oameni frumoși, iubitori de muzică și cu dorință de FAPTE BUNE! Prin participare, veți aj

 

16 Donații

350 RON
22 Dec 2022

DCR

200 RON
20 Nov 2022
Multumim pentru tot!
20 Nov 2022
You are doing a great job! Keep going!
20 Nov 2022
Felicitari pentru tot efortul depus in realizarea acestor activitati. Sunteti o persoana deosebita si sper sa va pastrati asa.
18 Nov 2022
18 Nov 2022
Te apreciez mult pentru ce faci! Mult succes!
17 Nov 2022

MB

100 RON
17 Nov 2022
16 Nov 2022
Felicitari, Ionut! Tine-o tot asa!
15 Nov 2022
300 RON
Felicitari pentru tot ceea ce faci pentru copii!
10 Nov 2022

Lavinia Nastasi

100 RON
10 Nov 2022

Iuliana Oprea

50 RON
Felicitari pentru tot ce faci pentru copii!
10 Nov 2022

Anonymous

100 RON
09 Nov 2022

Anonymous

150 RON
08 Nov 2022
Ion, vreau sa ne cânți...Vtaj-Ca la 20 de ani.
07 Nov 2022
Ion Badea : Ajungem Mari
Hai să schimbăm viața unui copil din sistemul de plasament!