Eu pot pentru ei! Tu ne ajuti?

 

Lorena Barbuleanu Ajungem Mari

20.6% Complete
1,030 RON
Sumă strânsă
5,000 RON
Target
10
Donații
bravo fetele! sunteti tari :*
17 Oct 2017
13 Oct 2017

Anonymous

150 RON
12 Oct 2017
Am fost voluntar timp de sase luni la proiectul Ajungem Mari din cadrul asociatiei Lindenfeld, in cadrul careia am lucrat in grupe pornind de la doi pana la cinci copii, in scopul aprofundarii cunostiintelor de limba engleza si germana, largirea orizontului cunoasterii si destinderii prin jocuri educationale. Pe parcursul perioadei pe care am petrecut-o impreuna cu copiii din centrele de plasament, am ajuns la concluzia ca, atunci cand parintii imi spuneau: "Ar trebui sa fii recunoscatoare pentru ca alti copii au mult mai putin decat tine!", ei chiar aveau dreptate. Lipsa afectiunii are un impact masiv asupra dezvoltarii unui copil, iar prin educatie, acesta poate constientiza si inteleg situatia in care se afla, iar astfel poate fi prevenit din a face alegeri gresite si poate fi orientat spre un drum catre un viitor luminos. De aceea m-am hotarat sa donez. Implicarea mea nu se rezuma doar la activitatea de voluntar pe care am avut-o; pot sa ii ajut si oferindu-le sprijin material.
29 Sep 2017

Anonymous

100 RON
26 Sep 2017
26 Sep 2017
26 Sep 2017
Succes!
19 Sep 2017

Anonymous

75 RON
13 Sep 2017
un strop :)
13 Sep 2017