Ultramaraton de inot pentru copiii vulnerabili
Bogdan Zurbagiu Ajungem Mari
M-am inscris la Ultramaratonul Antibes 2020 pentru un nou obiectiv greu de atins in viata mea de sportiv amator. Voi inota 30 de km, adica peste 9 ore de inot in apa Marii Mediterane.
Confruntarea si depasirea acestor provocari ma ajuta sa fiu un om mai bun, in toate zonele din viata. Ma antrenez frecvent si imi place sa imi pregatesc si depasesc noi obiective in aceasta disciplina sportiva.
Provocarea este cu atat mai mare cu cat temperatura asteptata a apei este de 18 grade, pe intregul efort nu am voie sa am niciun sprijin sau contact fizic, iar in prezent efectuez pregatirea sportiva in completarea programului intreg de serviciu si a vietii de familie.
Pentru ca vorbim de familie, compusa din sotie si doi copii, acestia ma sustin neconditionat in pasiunile mele, iar ideea ca as putea influenta in bine perceptia si atitudinea fata de viata a copiilor mei, ma motiveaza enorm.
Doresc sa asociez efortul meu cu sprijinirea programului educational Ajungem MARI, pentru a spori sansele unor copii mai putin norocosi la o viata mai buna, prin acces la servicii de terapie si dezvoltare personala.
Va rog sa ma sustineti prin donatii online care se vor transforma in sedinte de terapie pentru copiii vulnerabili din centrele de plasament. Au trecut prin experiente foarte grele (abandon, abuz, separare de familie, decesul parintilor, institutionalizare) si au nevoie de sprijinul nostru. O sedinta de terapie este, in medie, 100 de lei. Va rog sa donati pentru a le oferi un nou start in viata.
Va multumesc!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul